D-ale lui Ivan botezătorul
sau despre comoara îngropată nu de tot ?
globalization cu ighemonikon
Cvasifrecvenţa toponimelor şi onomasticii de orginie slavică, în mare parte din teritoriul ţării noastre, este arhi cunoscut în cercetarea lingvistică. Rolul bisericii ortodoxe, încă din sec. 6-7, este deasemeni cunoscut ca principală instituţie. Kernback demonstrează indubitabil cum creştinarea poporului român a fost dublă: prima prin temporara ocupaţie romană, ( şi indiferent cât anume din teriotoriul Daciei Felix a fost ocupată, principalul argument al Latinităţii limbii pe care o numim Materne ( ci nu…paterne), este unul axiomatic: dincoace de ce a rezultat Istoria, aproximativ 30 de milioane de numiţi români, din România actuală şi de peste tot în lume, vorbesc, scriu, comunică( prin ) limba română, o limbă neo- latină !
Am stârnit o „ stupefacţie” în revista prietenă ( minus patibularul Al Muşina!) Vatra din Tg Mureş, când am consemnat – ca şi în Provincia Corvina, bizareria – un hiatus al duplicităţi dintre „ cum scrii” şi „ cum gândeşti- vorbeşti !)- vis—a vis de prezenţa iconeriei şi inscripţiilor chirilice sau greceşti, pe pereţii lăcaţşelor de cult ortodoxe. Citiţi Istoria bisercii române , de I. Ploscariu, ori numeroasele mărturii ale unor Iorga, V. Kernback, şi ajunge.
A doua creştinare a continuat istoric, secular, şi ea vine pe filiera slavofilă, oricât de nuanţat am privi, şi desigur, fără resentimente oarbe, sau de natură şovină!
Scrierea în caractere slavo- greceşti, parietală şi în ceasloave, cărţi de practică ortodoxă, îl obligă pe român să o privească pe aceasta aşa cum priveşte icoanele, însă el gândeşte şi scrie româneşte, neo- latin. Este cumva un Hiatus psihic care aminteşte de povestea acelor secole când preoţii ortodoxizaţi din România, erau ameninţaţi de stăpânire că „ li se taie limba”…. Ploscariu descrie cum această măsură drăcească ( sic, n), îl oprima psihic pe român, prin chiar preoţimea sa. Termenul din popor este ( şi azi) „ boscorodire”; aceasta era impresia auditivă la slujbele ţinute de popi, care deseori nici nu înţelegeau ce anume citesc şi psalmodiază…
Principalul factro care a implementat sistematic prin veac – ortodoxia- este al acelei biserici şi din acele vremi, straniu fenomen ce continuă şi azi, resuscitat din arealul politicizant, din considerente oricum străine Credinţei creştine, deşi o exacerbează curat- …fundamentalist, cum vedem mai ales după 1989…Războiul dintre biserici, în eşuata problemă a ecumenismului, a inflamat un întreg popor şi pe acest teren nu e de mirare că s-au reactivat şi direcţii idem- creştine, neoprotestante, sau chiar aşa-zis sectante. Saducheismul „ clasic” al „ bosco-rodirii” ( bolborosirii canonice pravoslavnice sau bogomilo- chirilice…) – a fost la vârf sub stalinism, determinând prin duplicitarismul unor capi ai bisericii ortodoxe- cunoscut istoric – un colaboraţionism extra- creştin, în esenţă, al populaţiei şi păstărilor ei majoritari, de tip activistic- dacă nu securistic.
Nu sunt rusofob, dar nici filorus nu pot fi, nuanţat sau frontal. Ceea ce e în religie, e şi în istorie. Poate că un resentiment îmi e de drept, deoarece fiind născut la 1944, am fost în generaţiile cărora li se reda cu sila limba rusă, în vreme ce limba latină- mamă a fost eliminată. Boscorodirea …rodea în sărmana cunoaştere autohtonă, invadată de o cultură şi civilizaţie ( sic), deloc vibrantă la sufletul românesc, al originii- daco-latine.
Formidabilul monument unic în lume– biserica din satul Densuş, Haţeg, este construită din pietre – unele scrise latineşte !- pe fundamentul unui lăcaş de cult roman, nu departe de Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia.
Un „ sincretism” vizibil şi în numeroase cimitire- progadii, bunăoară Ostrov, Zeicani, Clopotiva, Strei Sângeorgiu, Strei ….
Revenind la subiect, am scris undeva că pentru sufletul meu de copil, în anii 55, rusa predată de dascălii „ tovarăşi”„ strămutaţi” diabolic de Stalin şi în Hunedoara care devenise un Cap de Pod al Sovieticilor,- vezi stilul Gării cu steaua kremlineză pe vârf şi stupefiantele fresce din interior, efectuate pe banii sindicatelor de aici, de către pictori ruşi şi din „ republica sovietică Maldova”(!) , Restaurantul Corvinul, parte din cartierul O.M. – leit cu stilul arhitectonic din …Siberia , sau Casa de cultură ( zidită la 1957), etc (!) – ca şi laminoarele rusului- evreu Blooming, precum şi legătura industrială a metalurgiei hunedorene cu Krivoi Rog-ul ucrainean … acea limbă rusă cu sila, a fost un viol psihic! Memoria agresată iremediabil conţine halucinate pasaje de „ învăţătură” leninistă, de savanţi şi genii sovietice, de stihuri ale „ stihariilor „ staliniste. Aşa cum azi engleza sau franceza sunt considerate în învăţământul românesc ca limbi surori, aşa au forţat ruşii stalinişti atunci sovietizarea noastră!
Jdanovism, paukerism, şolohovism, cartea rusă, ARLUS, filmele, teatrul, şi- bineînţeles…biserica ortodoxă. Imperialismul are aceleaşi mijloace, cu variabile în istoria care e mereu opresivă funcţie de ocupant: în cazul pan-slavismului îndurat de români, ocuăpaţia a fost o vreme directă ( până în 1965), apoi a reluat strategia seculară: prin substituire, prin disimulare, prin agenturile de toate tipurile, văzute sau nevăzute.
Tătucul, aşa era adorat Stalin: am parcurs recent o arhivă a ziarului al „ organului” popular- stalinist „ Uzina noastră” şi m-a cutremurat. Ceea ce se petrecea în Hunedoara era un act terorist de mari proporţii- indus de Moscova via Chişinău- Suceava- Valea Jiului, iar fantomaticul „ tren al foamei” aducea valuri- valuri de refugiaţi moldoveni care s-au asimilat aici, la rându-le traumatizaţi de „ istorie” , prin „ fratele de la Răsărit”. Sau cum scria prietenul Cezar Ivănescu, „ de „ Tatăl meu, Rusia”…
Peiorativ zicând, sintagma ivănesciană conţine un paradox al …paternităţii unui …feminin, „ mama Rusia”, mama şi tata „ boboarelor” ocupate cu pretenţie de „ eliberator”.
Sigur că bisericile greco- catolice din întreaga Transilvanie, majoritare cândva, au suportat opresiile şi distrugerea, ajutate de „ factorii” numişi de unii „ cozi de topor”.
De citit studiile unor lingvişti ca I.I.Russu, Iordan Chimet ş.a. care relevă aceste probleme la palierul semanticii şi dexurilor ce s-au succedat, funcţie de „ istoria reglabilă” a limbii române. E un fenomen real, istoric, în sensul impunităţilor ce le aduce ea, funcţie de …învingătorul efemer, dar cu efecte devastatoare, de fapt dez- naţionalizante pe termen lung.
În arealul hunedorean, bunăoară Valea Mureşului, sau Ţinutul pădurenilor, tpoposul însuşi al munţilor este unul ruso- ucraineano- rutean. Rutenii din Ucraina şi Bucovina răpită, sunt a doua populaţie după ucrainieni, vezi Wikipedia. Vicisitudinile acelei istorii au lovit crunt şi în mare parte din Basarabia, dar şi Molodva „ de dincoace”. Vezi accentul vorbirii ROMÂNEŞTI ( neo- latine), ale moldovenilor de azi, dar şi cultul numeroşilor sfinţi şi moaşte originari …din fostele soviete. „ Dulcea limbă moldovinească” are acea muzicalitate inconfundabilă a rusei, în folclor, până la …Marina Voica…Ce va să zică poetul basaranean Mateevici, cum „ limba noastră-i o comoară, în adâncuri, în adâncuri ÎNGROPATĂ”?
Aşadar în adâncurile ancestrale ale memoriei românilor.
Fără echivoc: Poiana Ruscăi ( Poliana …), rusălcile eposului sincretizate ortodoxesc în rusaliile, vecernii, slove, ceasloave, pravili, Sărbători ca nedeia ( nedelia- duminica), cernauţi şi Cerna, stih şi catastih, şi copleşitor altele, sunt slavonise, sunt alogene, sunt implanturi seculare.
Ce să mai vorbim despre „ uitatul „ Imperiu asănesc, de Ioniţă şi altele!
Fondul lexical este un depozit uriaş, aidoma unei delte aluvionar, o „ melasă” cum dureros definea un Robert Ştauffer civilizaţia de la Dunăre. Acest „ rogvaiv” desigur poate –şi este- exotic, holistic privind, suntem într-un Sistem semantic de care pot beneficia creatorii culturii scrise. Adaos al maghiarismelor, turcismelor, germanismelor, grecismelor, evreismelor, ţigănsimelor ş.c.l. sau ale dihotomicelor neolatineşti- latinisme ( decăzute secular din prioritatea originară de BUTUC al viei altoite cândva de latini pe sol dacic! ) franţuzisme, englezisme. Ce eclectism într-un stat ce se proclamă unitar! „ Patria mea este limba română”, prelua Nihita Stănescu de la un scriitor francez. Patria ne este cea a g’ndului şi scrisului, într-adevăr. Minoritarii rămaşi din imperii, cum băltuţele după retragerea marilor ape, o ştiu şi aşa fiinţează şi stagnează conservator, în condiţia unei „ unităţi” vitale pentru ele. Apropos istorie, balanţele oscilează, analiştii prezumă soporul unor populaţii minoritare, versus diminuarea drastică a celei majoritare. Conceptul de globalizare este de fapt în România restrânsă, unul operant de secole, dacă nu de aproape două milenii! Altcumva, bunăoară, Elveţia şi de o vreme Germania, Franţa, etc – adică naţiunile cert MULTICULTURALE.
În pădurea limbii române s-au aclimatizat slavicii, bulgarii, iar în anumite zone ….fanariotismul cel şi mai …eclectic. Globalization cu ighemonikon…
Numele românesc neo- latin al lui Dumnde(d)zău, vine de la Domine Deus, Domnul ( suprem) al zeilor. Nicidecum de la bograprostismul Boje…Dai boje…Poate bejenia ?
Aici şezum şi geaba ne plângem…Krakadilul, simbolul umoristic al slavilor, are fălci. O fosilă care răzbate ( a răzbi, de la războire,.. slavonism),- pe seama vietăţilor vulnerabile ca adaptare” …
Între limbajele iconice parietale şi „ templul interior al Fiinţei româneşti”, persistă ceva ce iscă în subcortical duplicitatea, sau „ una zici şi scrii, alta eşti şi gândeşti, visezi şi mori.
Un pasaggio: legiunea Gemina a ocupantului- civilizator roman, bunăoară, era de componenţă israelită ! O locuţiune latină spune: „ Ubi patria, ibi bene”…Oare milioanele de români emigranţi în cumpenele istoriei – de fapt barbară ca spirit şi în comportament,- în alte spaţii, nu sub această amară deviză funcţionează
Viu mă doare limba mea română! Pe internet fara diacritice…
Ave moritori, cântecul poetului român vă salută !
Eugen EVU, Densuş, Haţeg, 2009
